Un sătmărean, declarat vindecat! Două cadre medicale confirmate pozitiv la COVID-19!
Un sătmărean a fost declarat vindecat de CIVID-19 și externat din spital. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 55 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus.
În județul Satu Mare, astăzi, 21 iunie, se află în carantină 18 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 1413 persoane. De asemenea, până în prezent au fost testate 6.000 persoane și au fost efectuate 6.737 teste.
Reamintim faptul că trei cazuri noi de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore la nivelul județului Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, este vorba inclusiv de două cadre medicale din Carei, respectiv o asistentă medicală și o infirmieră.
Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 73 la nivelul județului Satu Mare. La nivel național, tot în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat un număr de 315 de cazuri noi, mai arată Grupul de Comunicare Strategică, asta deși în cursul finalului de săptămână scade, de obicei, numărul de teste efectuate.
Până astăzi, 21 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.045 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.911 au fost declarate vindecate și externate.