Cum se vor împărți cele 89.500 de măști în municipiul Satu Mare. Cine le vor primi
Primarul a făcut precizări cu privire la modul în care se vor împărți măștile primite de la Instituția Prefectului. Este vorba despre echipamentele de protecție confiscate de polițiștii de frontieră. Din cele 300.000 de bucăți, aproape 90.000 vor ajunge la Satu Mare.
Primarul municipiului a spus că este responsabilitatea fiecărie persoane să se protejeze și nu terbuie să aștepte pomană de la autoritățile publice locale.
„Instituția Prefectului, până în data de 15 mai, trebuie să primească aceste măști confiscate. Chiar cu riscul de a pierde voturi, este responsabilitatea fiecări persoane autoprotecția. Nu trebuie să aștepte pomană de la autoritația publică locală pentru că este datoria fiecărui cetățean să se protejeze. Masca chirurgicală are atâta efect ca o eșarfă. Obiectivul este ca cetățeanul să fie protejat, iar în eventualitatea în care este infectat, să nu dea mai departe boala. Bineînțeles este această oportunitate, dar nu în fiecare săpătmână va fi confiscată marfă. Municipiul a primit un număr 89.500 de măști de protecție. Comitetul pentru Situații de Urgență va face o procedură pentru împărțirea măștilor”, a spus edilul.
Primarul a spus că se gândește să ceară suportul ONG-urilor și asociațiilor cu care autoritățile au lucrat și până acum. Edilul a precizat că ele știu mai bine care sunt realitățile de pe teren și au evidența persoanelor nevoiașe care nu pot să își achiziționeze măști. 23.000 de măști vor merge către acestea, pentru ca ele să ajungă la acei sătmăreni care nu își pot permite să le achiziționeze.
Și bisericile vor primi măști, 29.000 la număr. Ele vor fi împărțite proporțional cu numărul de enoriași.
10.000 de măști vor merge către Asociațiile de Pensionari, a mai explicat edilul municipiului Satu Mare.
Restul măștilor vor rămâne în rezerva Primăriei, pentru a fi oferite celor din administrația publică care lucrează în mod continuu cu cetățenii sătmăreni , a spus primarul Kereskényi Gábor