VIDEO. Soluție pentru cele trei zile fără restricții. Premierul va declara astăzi starea de alertă
Premierul Ludovic Orban a anunța în debutul ședinței de guvern că va decreta astăzi starea de alertă. Executivul urmează să adopte o Ordonanță de Urgență, iar prim-ministul va deveni șeful Comitetului Special pentru Situații de Urgență (CNSSU). Declararea stării de alertă se va face în baza OUG 21 și nu în baza legii adoptate ieri de Parlament. Practic, responsabil cu instituirea stării de alertă este CNSSU. Legea adoptată în cursul zilei de ieri va putea intra în vigoare abia la începutul săpătmânii viitoare.
Permierul Ludovic Orban a anunțat că România va intra în starea de alertă încă din cursul zilei de astăzi. Legea adoptată ieri în parlament va putea intra în vigoare abia în cursul săptămânii viitoare, luni, cel mai probabil, iar astăzi expiră starea de urgență. Astfel, prim-ministrul a trebuit să găsească o soluție pentru cele trei zile de la finalul săptămânii în curs. Orban a precizat că starea de alertă va fi declarată în temeiul OUG 21.
„Astăzi CNSSU va declara starea de alertă în cadrul situației de urgență provocate de conroavirus. Tot astăzi, CNSSU va institui toate măsurile necesare pentru a apăra viața și sănătatea românilor. Acestea vor avea caracter de obligativitatea și ele vor fi stabilite în baza OUG 21 care stabilește starea de alertă. Nimic nu ne va împiedica să luăm toate deciziile necesare pentru a putea să facem față provocării generate de această epidemie”, a declarat Ludovic Orban.
Premierul a mai spus și că obligatoriu se va ține cont de hotărârea CCR.
Trebuie să reglementăm toate măsurile necesare de la trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, care preved drepturi ale cetățenilor, facilități, în domeniul sănătății, în domeniul educației. (…) Trebuie să ținem cont de decizia CCR că OUG nu poate să afecteze drepturi și libertăți”, a mai spus Ludovic Orban.
O altă modificarea anunțată de permier vizează chiar Consiliul Special pentru Situații de Urgență. Orban a anunțat că va prelua conducerea acestuia.
Premierul a făcut un apel și la cetățeni, pe care i-a rugat să respecte regulile, pentru a-și proteja propria sănătate și sănătatea celor din jur.