VIDEO. Marcel Ciolacu, la un pas de leșin în direct, în timpul conferinței de presă
Președintele interimar al PSD a ajuns la spitalul Carol Davila pentru investigații medicale. Liderului social-democrat i s-a făcut rău în timpul unei conferințe în care prezenta măsurile pentru relansarea economiei.
Președintelui interimar al PSD Marcel Ciolacu i s-a făcut rău în timpul conferinței de presă. Ciolacu prezenta măsurile propuse de social-democrați pentru relansarea economiei, titrează Digi24, precizând că șeful socila-democraților a ajuns la spitalul Carol Davila pentru investigații medicale.
Totul s-a întâmplat în primele zece minute al conferinței de presă. Liderul PSD a început să vorbească cu dificultate și să tremure. Ulterior, el și-a pierdut echilibrul și a fost ajutat de un membru al echipei care se afla în platoul de transmisie a declarației lui Ciolacu. Serviciul de Ambulanță a fost solicitat pentru a-i acorda asistență medicală. PSD a transmis că Marcel Ciolacu și-a revenit după episodul respectiv și a preferat să nu mai aștepte sosirea ambulanței, iar în imaginile transmise de principalele televiziuni s-a putut vedea că șeful PSD a ieșit singur din sediul PSD pentru a se deplasa la spital.