VIDEO. Imobil lovit de trăsnet în județul Satu Mare. S-a aprins, intervin pompierii
Incendiu în localitatea Rușeni, comuna Păulești. Trăsnetul a lovit astăzi după-masă o anexă a unei case și s-a aprins. Mai exact, este vorba despre un garaj, în care se află și o mașină.
La fața locului s-au deplasat în primă fază mai mulți localnici și voluntari ai Serviciului Local pentru Situații de Urgență Păulești, iar la scurt timp au ajuns și forțele profesioniste ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Pompierii intervin pentru stingerea și salvarea imobilelor din jur. În jurul orei 19.50, echipajele de pompieri s-au retras la bază, incendiul fiind lichidat complet.
Ce spun Pompierii: ”În această seară, la ora 17:38, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un garaj din localitatea Rușeni. La fața locului s-au deplasat 10 subofițeri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea forțelor profesioniste, incendiul se manifesta în interiorul și la acoperișul unui garaj, cu risc de propagare la casa de locuit și la o altă anexă, alipite de garaj. Pompierii au localizat și lichidat rapid incendiul, reușind să protejeze casa de locuit și anexa în care se afla un autoturism. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost traznetul. În urma evenimentului au ars: acoperişul garajului, un autoturism, un scuter, aparatură și alte bunuri depozitate în garaj”.
Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a remis un cod galben în care avertiza cu privire la producerea de frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.