Deputatul sătmărean Romeo Nicoară explică jocul PSD în proiectul Ținutului Secuiesc
Deputatul PNL de Satu Mare Romeo Nicoară a explicat cum au procedat reprezentanții PSD în conducerea Camerei Deputaților, astfel încât proiectul autonomiei Ținutului Secuiesc să reacă tacit.
Redăm mai jos poziția deputatului Romeo Nicoară:
”Din punctul meu de vedere ca deputat și din punctul de vedere al PNL, este foarte simplu ce s-a întâmplat:
– Guvernul PNL a respins clar acest non-sens legat de Ținutul Secuiesc și a trimis opinia la Parlament,
– PSD a „amânat” la infinit să pună proiectul pe ordinea de zi la Camera Deputaților până a trecut prin procedura de vot tacit (da, există un termen când proiectele sunt adoptate automat, dacă ele nu sunt puse pe ordinea de zi),
– PSD ne-a luat nouă, deputaților, posibilitatea de a vota în Camera Deputaților. Criza sanitară nu este deloc o scuză.
– PNL va respinge la Senat (camera decizională) acest proiect, indiferent de jocurile politice dubioase pe care PSD le face pe timp de criză”.
Reamintim că proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost respins de senatori, după o ședință care a durat aproape 2 ore. Au fost 135 de senatori prezenți, dintre care 126 au votat pentru raportul de respingere și 9 voturi împotriva raportului. Doar senatorii UDMR au votat pentru autonomia Ținutului Secuiesc. Senatul este cameră decizională.