VIDEO. Un individ a sărit cu toporul să omoare polițiștii. Împușcat și dus la Urgență
Scandal cu focuri de armă, răniți și trupe speciale în județul Maramureș. Totul s-a întâmplat marți noaptea, în jurul orei 23.00. Localnicii din zonă au fost nevoiţi să cheme polițiştii, pentru a aplana un scandal izbucnit într-o familie. Oamenii legii, ajunși la fața locului, au fost agresați verbal, moment în care bărbatul, Grigore F., a apucat o secure și s-a năpustit asupra polițiştilor, potrivit vasiledale.ro
Oamenii legii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, dar scandalagiul tot nu s-a potolit, astfel că l-au împuşcat în zona picioarelor, folosind cinci gloanțe. Cadrele medicale i-au acordat primele îngrijiri, apoi bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.
Ce spune Poliția Maramureș: Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși s-au deplasat în această seară la un imobil de pe raza localității Săcălășeni, după ce au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat este agresiv și face scandal la domiciliu. La vederea polițiștilor, agresorul, care era foarte recalcitrant, s-a îndreptat înspre polițiști cu un topor în mână, amenințându-i. După somație, polițiștii au executat foc de avertisment, iar ulterior asupra bărbatului care a continuat amenințarea. Acesta a fost rănit la picior, fiind solicitat un echipaj de prim ajutor, care să-i acorde îngrijiri medicale. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, în vederea lămuririi complete a circumstanțelor producerii evenimentului.
În sfârșit a început poliția să aplice LEGEA AȘA CUM TREBUIE ȘI CUM MERITĂ UNII
View CommentUn fleac “m-au ciuruit”
View Comment