Accident rutier GRAV, cu PATRU VICTIME. O mașină, condusă de o TÂNĂRĂ, s-a RĂSTURNAT pe DN 19
Accident rutier pe Drumul Național 19 dintre municipiul Satu Mare și municipiul Oradea. Totul s-a întâmplat AZI, 16.10.2016, în jurul orei 17.00.
Un autoturism Volkswagen Passat, înmatriculat în județul Satu Mare, având mai multe persoane la bord, a părăsit partea carosabilă, s-a dat de mai multe ori peste cap și a ajuns pe un câmp de lângă localitatea Adoni, în apropiere de Valea lui Mihai.
Mașina VW Passat are numărul de înmatriculare SM 11 TMD.
La fața locului au fost solicitate mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Serviciul Județean de Ambulanță și Inspectoratul Județean de Poliție.
Surse judiciare au confirmat pentru PresaSM.ro că în mașină se aflau CINCI femei. Mașina a fost condusă de către o tânără, în vârstă de 19 ani, din județul Satu Mare. Aceasta se deplasa dinspre Oradea înspre Satu Mare.
Conform aceleiași surse, tânăra nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă a derapat, ajungând pe câmp.
”Practic, în loc să ia curba, tânăra a mers cu mașina drept, ajungând pe câmp. A părăsit carosabilul prin partea stângă a direcției de mers”, au spus – pentru PresaSM.ro, surse judiciare.
Autoritățile medicale au decis că pentru PATRU persoane s-a impus transportarea la spital pentru investigații.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Din câte se pare, tânăra nu ar fi consumat băuturi alcoolice.