Preot din județul Satu Mare, pozitiv la COVID19! Contact cu credincioșii
Un preot originar din județul Maramureș (care este și profesor la o școală confesională din Baia Mare) și care slujește la Parohia Ortodoxă din Certeze, județul Satu Mare, a fost internat în spital cu simptome de COVID19. Testele au confirmat că este pozitiv.
Potrivit informațiilor PresaSM, soția preotului este asistent medical la un spital din Baia Mare, dar atât ea cât și fiul lor sunt negativi, arată primele teste efectuate în cauză. Încă nu se știe de unde ar fi putut contacta virusul, dar o anchetă epidemiologică este în plină desfășurare atât în județul Maramureș cât și în județul Satu Mare.
Potrivit informațiilor PresaSM, preotul este internat la Spitalul de Boli Contagioase din Baia Mare, după ce i s-a confirmat și diagnosticul: pozitiv la COVID19. De altfel, preotul a făcut anunțul chiar pe pagina de Facebook a Parohiei Certeze.
”Întrucât nu voi putea săvârși Sfânta Liturghie, fiind internat de urgență la spital în Baia Mare, am rugămintea să mă pomeniți în rugăciunile frățiilor voastre, așa după cum și am făcut-o de fiecare când mi-ați cerut și mai ales în ultima perioadă pe care o parcurgem cu toții. Vă anunț că trec prin momente grele, atât eu, cât și familia mea. Un Praznic luminat și cu mult folos sufletesc tuturor!”, se arată în mesajul postat de preot.