Vasile Lucuț, despre donația uriașă pentru Spital: ”Am făcut-o cu sufletul de român”
Omul de afaceri Vasile Lucuț vine din nou în sprijinul sistemului de sănătate din Satu Mare, de data aceasta în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Proprietarul Unicarm a făcut o donație de 250.000 de euro din care va fi cumpărat nu doar un aparat de testare ci și 1000 de kit-uri, pe lângă aparate de respirație și multe altele necesare unităților medicale.
Întrebat de reporterii PresaSM ce anume l-a motivat să facă acest gest, omul de afaceri a precizat scurt și la obiect: ”Din sufletul meu de român, nu puteam să nu mă implic”.
Este important de precizat că patronul Unicarm nu dorește altceva în afară de a da o mână de ajutor cadrelor medicale în lupta cu pandemia de coronavirus. Nu vrea să iasă prea mult în evidență, dar este clar că Vasile Lucuț a dat un puternic exemplu către toți oamenii de afaceri din județul Satu Mare!
“În aceste zile, cu care nu ne-am fi gândit că ne vom confrunta, se dovedeşte că a trece peste aceste condiţii speciale este despre a veni în ajutorul aproapelui nostru. Nu exista manual de instructiuni pentru cum sa ne simtim in astfel de vremuri si stim ca asta cauzeaza stres tuturor. Este despre a ne implica în tot ceea ce ţine de fiecare dintre noi, în a nu sta nepăsători, acum, când cu toţii suntem încercaţi de provocări unice. Privind înainte, punându-ne încrederea în Dumnezeu si in cadrele medicale, am decis şi de această dată să ne implicăm prin investiţii în sistemul sanitar, sponsorizand spitalele din Satu Mare cu echipamente medicale in valoare de 250.000 euro”, este mesajul transmis de cei de la Unicarm către PresaSM.
Banii donați vor merge către aparatura atât de necesară în lupta cu COVID-19.
• Laboratorul Spitalului Judeţean Satu Mare:
Aparat de testare COVID-19
1000 de kit-uri de testare COVID-19
• Sectia ATI a Spitalului Judeţean Satu Mare:
10 Aparate de Ventilare dotate complet cu: Pat cu 4 motoare, Monitor Functii Vitale, Aspirator
1 Targa Hidraulica.
• Spitalul de boli infecţioase Satu Mare (secţia adulţi + sectia pediatrie copii):
10 Pulsiometre
10 Tensiometre
1 Defibrilator
4 Monitoare Functii Vitale
1 Masina de spalat cu uscator
“Suntem conştienţi de eforturile pe care fiecare dintre noi trebuie sa le depună, de sacrificiile pe care fiecare trebuie să le facă zi de zi, însă trebuie să ne menţinem speranţa vie, pentru a trece cu bine peste aceasta grea incercare !”, mai spune compania sătmăreană.
Nu este pentru prima dată când omul de afaceri face donații importante, în aparatură, către Spitalul Județean Satu Mare.
FELICITĂRI! UN OM CU SUFLET MARE! DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE!
View CommentRESPECT Dn. Lucut !!! Din nou ati dat dovada de un om cu caracter deosebit !! Dumnezeu sa va dea multa sanatate Dumneavoastra si familiei Dumneavoastra !! Cred ca si acest gest nobil se noteaza undeva .
View CommentFelicitări dl.Lucut.Dumnezeu să vă binecuvânteze.
View Commentfrate vasile tu totdeauna ai fost prezent acolo unde a fost nevoie de ajutor ,eu ghita ma rog la domnul pt tine si familia ta sa aveti parte de cele mai mari binecuvantari dumnezeiesti ,te salut si te sarut cu drag pt toate frate Vasile Lucut.fii iubit.amin.pace.
View Comment