Cei de la Florisal – operatorul public de salubrizare al municipiului Satu Mare – s-au pus serios pe treabă. După ce și-au dezinfectat autospecialele, lucrătorii Florisal au curățat și principalele puncte de colectare, după care le-au și dezinfectat.
Astfel de acțiuni au loc zilnic pentru a împiedica producerea unor focare de infecție.
Reamintim faptul că și Primăria Satu Mare a anunțat că piețele agroalimentare din municipiul Satu Mare vor rămâne deschise, iar singura care s-a închis a fost Piața de Vechituri.
În plus, se derulează o campanie amplă de dezinfectare. Autoritățile subliniază și faptul că, mai ales în contextul actual, cetățenii au nevoie de o alimentație bogată în fibre, minerale și vitamine.
“Stimați sătmăreni, vă informăm despre următoarele:
– NU s-a luat în discuție ÎNCHIDEREA piețelor agroalimentare din Satu Mare, doar piața de vechituri este închisă până în 31 martie, cu posibilitatea de prelungire.
– dacă vor exista alte reglementări ale autorităților abilitate în situații de urgență, le vom aplica, cu certitudine.
– derulăm o amplă campanie de DEZINFECTARE în toate piețele
agroalimentare din municipiu.
– oamenii au nevoie acum, mai mult decât oricând, de o alimentație
sănătoasă, bio, care se poate găsi la producătorii pe care îi găzduim în piețele noastre. Vă așteptăm!”, este mesajul transmis de Primăria Municipiului Satu Mare.
E apa chiora sau max apa colorata florisalu a demonstrat de atatea ori ca nu sunt interesati decat de bani care le intra din
buget…hai sa fim seriosi iauzi florisalu
Și cu ce dezinfectează? Cu apă??
View CommentE apa chiora sau max apa colorata florisalu a demonstrat de atatea ori ca nu sunt interesati decat de bani care le intra din
View Commentbuget…hai sa fim seriosi iauzi florisalu