Un nou acciedent rutier a avut loc AZI, 6.10.2016, în jurul orei 14.00, chiar în centrul municipiului Satu Mare, pe Bulevardul I.C Brătianu, în fața Casei de Modă.
Din câte se pare, șoferul unui autoturism, în vârstă de circa 45 de ani, a încercat să efectueze o manevră de viraj la dreapta pentru a parca mașina, dar nu a observat o autoutilitară Mercedes care circula regulamentar. Cu toate că ar fi fost acroșat ușor, șoferul a efectuat o manevră extremă pentru a minimaliza impactul, dar a lovit un autoturism Volkswagen Bora, condus regulamentar de către o femeie, în vârstă de circa 25 de ani.
Fiind vorba de un accident în care au fost implicate mai mult de două mașini, la fața locului a fost solicitat imediat un echipaj al Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.
Situația a făcut ca în zonă să se afle chiar un echipaj al Poliției Locale Satu Mare, care a văzut întreaga scenă. Astfel încât situația s-a rezolvat rapid, fără prea mulți nervi. Cel mai probabil că șoferul vinovat va primi o amendă pentru neacordare de prioritate.