Polițist prins la furat în magazin! Pentru ce a ajuns să își riște cariera
Dosar penal inedit pentru un polițist din Cluj-Napoca, care lucrează la Secția 4. Agentul Iacob Moise R. (45 de ani) este cercetat penal pentru furt calificat, după ce timp de două zile s-a folosit de uniforma de lucru pentru a sustrage doua flexuri dintr-un magazin din oraș. Patronul magazinului i-a facut plangere penala, iar colegii de la Poliția Municipiului Cluj-Napoca au efectuat percheziții la locuința polițistului, potrivit ziardecluj.ro
”La data de 2 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați de către reprezentantul legal al unei societăți comerciale situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, despre faptul că, în perioada 28/29 februarie a.c., un bărbat ar fi sustras din magazinul societății două unelte electrice”, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj.
Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs fapta sesizată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Polițiștii au reușit recuperarea prejudiciului de la Iacob Moise R., iar la nivelul Inspectoratului s-a început, în paralel cu cercetarea penală, o cercetare disciplinară, în urmă căreia polițistul își poate pierde locul de muncă.