FOTO. Ordin pentru igienizarea celei mai mari gropi ilegale de gunoi din Satu Mare
În urma semnalelor venite, la începutul lunii februarie, din partea unor publicații locale, privind existența unui depozit ilegal de deșeuri în zona industrială Șoimoșeni, străzile IL Caragiale și Mașiniștilor a municipiului Satu Mare, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu s-a autosesizat și a demarat acțiuni specifice de control pentru identificarea responsabililor și a impunerii măsurilor legale pentru salubrizarea zonei afectate.
În acest sens, au fost derulate un număr de 8 controale la persoane fizice și juridice care erau susceptibile de a avea legătură cu depozitarea necontrolată a deșeurilor, fiind constatate neconformități.
Pentru neconformitățile constatate Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Satu Mare a aplicat 7 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind 22.000 lei și a impus măsuri cu termene ferme, pentru remedierea acestora.
În prezent lucrările de salubrizare au fost începute, urmând a fi finalizate în perioada imediat următoare.
”Menționăm faptul că în anul 2019 au fost identificate și salubrizate ca urmare a acțiunilor de control desfășurate la nivelul Comisariatului Județean Satu Mare peste 120 de locații cu depozite de deșeuri de tip municipal și asimilabil, precum și a unor deșeuri provenite din construcții și demolări, care ocupau o suprafață însumată de peste 40 000 mp”, informează Garda de Mediu Satu Mare.