Alertă într-o școală din Satu Mare. Reveniți din Italia, doi elevi plasați în carantină
Reporterii PresaSM au intrat în posesia unei informații potrivit căreia doi elevi din municipiul Satu Mare – care au participat la un concurs în Italia – au fost plasați în carantină, în cursul zilei de astăzi, ca urmare a unei decizii luate de conducerea unității de învățământ și de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare.
Totul a început după ce mai mulți minori ar fi fost la un concurs de judo în Italia (la care unul dintre copiii plasați în carantină a luat medalia de aur!), în regiunea Lombardia, unde au fost înregistrate cazuri de coronavirus. Au ajuns duminică în județul Satu Mare, în jurul orei 03.00, și nu au mai apucat să meargă astăzi la școală, părinții luând această decizie, în primă fază. Ca, mai apoi, conducerea școlilor să îi învoiască pe elevi.
”Părinții au luat decizia de a nu trimite copiii la școală și i-au sunat pe profesori. Ulterior, astăzi, în a doua zi, li s-a comunicat să stea acasă, învoiți”, a precizat unul dintre părinți pentru PresaSM.
Concret, doi elevi (în vârstă de 10 și 11 ani) de la Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” din municipiul Satu Mare au fost plasați în carantină. Potrivit informațiilor PresaSM, directorul Școlii Gimnaziale ”Lucian Blaga”, Ioan Gozar, a luat legătura cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare, care – la rândul său – a solicitat sprijin din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, autoritatea în domeniu.
”I-am spus domnului director Gozar să ia legătura cu cei de la DSP. Specialiștii Direcției au recomandat ca acei doi copii să fie plasați în carantină, la domiciliu, timp de două săptămâni, primind scutire medicală. Toate cursurile vor fi recuperate ulterior”, a declarat – pentru PresaSM – inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Călin Durla.
Interesant este faptul că alți elevi – care au fost tot în Italia, la același concurs – nu au fost plasați în carantină. Inspectorul general Călin Durla a precizat pentru PresaSM că va verifica aceste informații și va dispune măsuri în consecință.
”Nu putem să riscăm nimic. Este vorba despre o colectivitate vulnerabilă, cu risc mare. Mai bine să prevenim decât să avem, Doamne ferește, probleme. O să verific dacă mai sunt și astfel de situații în județul Satu Mare și vom dispune aceleași măsuri”, a mai precizat Călin Durla, pentru PresaSM.