Expoziție fotografică inedită la Carei. Zeci de fotografii analog
Sâmbătă, 1 octombrie 2016 de la ora 16.00, în Sala de Expoziţii de la parterul Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziţiei de artă fotografică a artistului careian Bernard Naghi, intitulată „COMPLEMENTARIS”.
Evenimentul a fost deschis de Vitéz Júlia şi Putovits Ábel, care au susţinut un performance muzical, apoi Adrian Ştefănuţi, reprezentant al Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” a prezentat detalii despre expoziţie din punct de vedere simbolic şi filosofic, după care, Bernard Naghi a relatat publicului informaţii cu privire la modul tehnic de realizare a fotografiilor şi al conţinutului acestora.
„Complementaris” constă într-o o serie de 29 de fotografii de mici, medii şi mari dimensiuni, realizate pe mediul analog care ilustrează misticitatea şi simbolistica fructelor într-un contrast complementar cu trupul feminin. Tehnica este realizată prin cele mai populare medii analog, fotografia analog color, alb negru, polaroid şi chiar şi mărirea negativelor pe suport de hârtie argentic.
Manifestarea a fost organizată cu sprijinul Direcţiei de Cultură a Municipiului Carei şi al Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”. Expoziţia este deschisă spre vizitare timp de două săptămâni, conform programului Muzeului Municipal Carei, de marţi până duminică, între orele 9 şi 17.