Nu se poate abține! Eliberat de judecătorii sătmăreni, un individ a reajuns după gratii
Un bărbat eliberat în luna octombrie de magistrații sătmăreni a ajuns deja după gratii. Bărbatul are la activ mai multe condamnări, după o serie întreagă de tâlhării date în județele din nord-vestul țării.
Un bărbat de 37 de ani din Aleșd a fost eliberat în luna octombrie, pe baza recursului compensatoriu, de magistrații Tribunalului Satu Mare. După doar câteva luni, recidivistul și-a reluat activitatea infracțională, iar acum a ajuns, din nou, după gratii.
Acesta este acum arestat preventiv pentru 30 de zile, titrează jurnaliștii de la eBihoreanul, după ce a furat bani dintr-o locuinţă din Oradea, iar apoi a încercat să spargă sediul unei societăţi comerciale.
Bărbatul este acum acuzat de furt calificat şi tentativă la furt calificat, pentru fapte care au fost comise anul trecut.
În dimineaţa zilei de 29 noiembrie 2019, în intervalul orar 09.00 – 09.40, bărbatul a intrat într-un imobil din Oradea, pe ușa neasigurată, şi a furat 1.900 lei din dormitorul locuinței. O lună mai târziu, pe 26 decembrie anul trecut, în jurul orei 13.45, a intrat în sediul unei firme orădene şi a cotrobăit prin birouri, fiind însă surprins de administratorul societății, dar a fugit.
Potrivit jurnaliștilor de la eBihoreanul, bărbatul a comis mai multe furturi în județele din nord-vestul țării, în Arad, Cluj și Bihor.
Ultima dată, bărbatul a fost prins după o serie de furturi din pensiuni din Cluj. Acesta a furat inclusiv inelul de logodnă al unor tineri care se aflau în cameră și dormeau în momentul în care a avut loc jaful. Bărbatul a fost atunci prins și imobilizat chiar de către angajații pensiunii, nu înainte să încerce să fugă lovind-o pe proprietara unității de cazare.