Pericol iminent în Cartierul Carpați 2 din municipiul Satu Mare. Bucăți mari de cadre de metal și tencuială s-au desprins de pe fața blocului CU 20, riscând să cadă peste trecători. La ce dimensiune a avut cel puțin una dintre bucățile desprinse, respectiv de la ce înălțime a căzut, risca să omoare pe loc pe oricine ar fi căzut.
Localnicii au sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, solicitând sprijinul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.
Iar vremea rea încă nu s-a terminat, avertizează meteorologii din țara vecină care mențin Codul Galben pentru multe dintre județele țării. Ungaria este sub avertizare de vânt puternic, posibile căderi de grindină și precipitații abundente.
Hărțile meteo arată că furtuna s-a deplasat rapid spre România, iar cele mai multe județe din nord-vestul țării au intrat încă de ieri sub avertizare Cod galben de vreme severă, ANM emițând și mai multe atenționări Cod portocaliu, în special pentru zonele înalte.
La Satu Mare codul galben va expira în această seară la ora 20.00, spun cei de la Administrația Națională de Meteorologie.
Probleme au fost înregistrate și la noi în țară, încă din cursul zilei de ieri, tot din cauza vântului puternic.
Administrația Națională de Meteorologie a precizat că noi avertizări vor putea fi emise și pe parcursul zilei de astăzi, vizând fenomene imediate, în funcție de evoluția condițiilor meteo.
Vestul Europei s-a confruntat cu furtuni puternice care au făcut ravagii în Marea Britanie, Olanda și Germania. Mii de gospodării au fost indunate, mai multe imobile au fost afectate, iar consumatori au rămas fără energie electrică. Cursele aeriene, maritime și traficul feroviar au fost toate afectate de vântul puternic și ploaia torențială.