Magazinele Pepco, scoase la vânzare. Tranzacția, estimată la 4,5 miliarde de euro
Lanțul de magazine de tip discount Pepco, prezent în România cu 200 de centre comerciale, a fost scos, titrează Profit.ro. Un consorțiu de fonduri europene au pregătit deja o oferă. Tranzacția este estimată la 4,5 miliarde de euro.
Lanțul de magazine de tip discount Pepco, prezent în România cu 200 de centre comerciale, a fost scos la vânzare de divizia Pepkor Europe, controlat de holdingul Steinhoff International, printre cei mai mari retaileri de mobilă și îmbrăcăminte din lume, aflat în proces de recuperare în urma unui scandal contabil de amploare, titrează jurnaliștii de la Profit.ro care precizează că un consorțiu format din trei fonduri de investiții, prezente și în România, au pregătit o ofertă pentru tranzacția care este estimată la 4,5 miliarde de euro.
Consorțiul este condus de Advent International, care controlează și divizia europenă de medicamente generice Zentiva, producătorul Algocalmin.
Mai multe detalii despre tranzacție puteți citi pe Profit.ro
La Satu Mare, Pepco este prezent cu patru magazine, în centrele comerciale, cu cel mai recent deschis în luna noiembrie.
FOTOPLANURI. Satu Mare va avea un magazin Jysk aproape de centrul orașului
Potrivit companiei, Pepco este prezent în România prin 268 de magazine, cu ultimele două deschise în luna decembrie în Bacău și Craiova. Lanțul de magazine are o experiență în retali de peste 15 ani și operează o rețea de peste 1500 de magazine la nivel european cu o forță de muncă de peste 19.000 de angajați.
Primele 14 magazine au apărut în orașe precum Poznań, Bydgoszcz sau Gdańsk. După Polonia, lanțul de magazine s-a extins în Cehia și Slovacia în 2013, iar din 2015 sunt prezenți și în România și Ungaria. Din 2017 s-au deschis magazine în Corația și Slovacia, iar un an mai târziu în Letonia și Estonia. Bulgaria este ultima țară europeană în care Pepco s-a extins în 2019.