Cadavru găsit într-un șanț, în județul Satu Mare. Poliția a demarat o anchetă
Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un șanț din orașul Ardud, județul Satu Mare. Descoperirea șocantă a fost făcută în această dimineață. Poliția a deschis o anchetă pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs decesul.
Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 07.00, pe strada Miorița, în orașul Ardud. Cadavrul lui Vasile E., în vârstă de 54 de ani, domiciliat în Ardud, a fost găsit sub un podeț, într-un șanț plin cu apă, de către un localnic din zonă. Acesta a sunat imediat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112.
După ce s-a dat alerta, la fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj medical, care nu a mai putut face nimic pentru victimă decât să constate decesul. Potrivit primelor informații, în cauză nu sunt suspiciuni de omor, nefiind urme de violență pe corpul decedatului.
Localnicii spun că bărbatul – care locuia singur – suferea de epilepsie, existând posibilitatea ca acesta să fi avut o criză, să fi căzut în șanț și să fi murit înecat.
Pentru a elimina porice suspiciune, corpul neînsuflețit a fost dus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării autopsiei. Medicii legiști vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul. Respectiv, dacă sunt sau nu sunt suspiciuni.