FOTO. Polițistul Felix Văsuț, rupe tăcerea: ”Agenta ar putea fi scoasă vinovată”
Reprezentantul sătmărean al sindicatului Europol, Felix Văsuț, nu consideră corectă acțiunea împotriva șoferiței care în cursul serii de joi s-a răsturnat cu autospeciala de poliție. Văsuț punctează că echipajul se afla în misiune și răspundea unui apel la 112, iar mașina, cu o vechime de peste 10 ani, nu era dotată nici cu ABS și nu avea nici servo.
Agentei care s-a răsturnat cu autospeciala de serviciu i se impută faptul că a condus imprudent, spune Felix Văsuț, reprezentatul sindicatului Europol.
„Agentei i se impută că nu a adaptat viteza la condițiile de drum și că nu a condus preventiv,” a spus Felix Văsuț pentru PresaSM.
Doar că echipajul se afla în misiune răspunzând unui apel venit pe numărul unic de urgență 112. Cei doi ar fi trebuit să ajungă la un caz de violență în familie, unde o altercație a avut loc între doi frați, iar cel puțin unul dintre ei putea să fie în pericol, a explicat reprezentantul sindical.
FOTO. S-au răsturnat cu autospeciala de poliție. Oamenii legii au ajuns la spital
Văsuț a mai precizat și faptul că mașina în care se afla echipajul este una cu peste 250.000 de kilometri la bord și este din 2005. În plus, Dacia era fără ABS și nu avea nici servodirecție.
Accidentul rutier a avut loc joi seara, pe drumul dintre Micula și Satu Mare. Autospeciala a pătruns pe sensul opus de circulație, părăsind partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă. Ambii polițiști au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Agentul de la poliție aflat la volan a suferit vătămări corporale ușoare. Ambii polițiști au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal.
La nivel național, Sindicatul Europol a atras atenția asupra vechimii parcului auto al Poliției Române, dar și asupra modului în care sunt echipate autospecialele de poliție.
”Îi sugerăm domnului ministru, dacă tot nu poate achiziţiona maşini noi, măcar să achiziţioneze un lot de sicrie de la pompe funebre”, au spus reprezentanții Europol de la nivel național.
Duduia trebuia sa aiba ABS la piciorul drept (cel de pe pedala de acceleratie) si scoala de soferi facuta nu numai „pe hirtie”.In aceste conditii stia ca se evita LA MAXIM folosirea frinei la intrarea in curba pe carosabil alunecos.De conducere preventiva nu a auzit? Sau nu a vazut ca vine curba , fiind cu ochii pe telefon? Dar lipsa servodirectiei ce rol a avut in accident,nu-mi dau seama.
View CommentEu i-aș lăsa la volan pe polițiștii burtoși, ei sigur nu ar merge tare cu sLOGANUL,sau chiar dacă ar fi polei pe drum, de la greutatea lor, mașina ar prinde frână….
View CommentTinerii polițiști își fac treaba pentru care îs plătiți, nu ca polițiștii cu muuuulte cunoștințe peste tot(adică care mai degrabă iartă pe cunoștințe…..Și fac ce le place mai degrabă decât ceea ce spune legea).
Cât despre polițista pățită, succes în continuare, să fie iertată de superiori și să acționeze în orice situație conform legii….