Legea ANTIFUMAT a ÎNJUMĂTĂȚIT vânzările BARURILOR și CAFENELELOR din Satu Mare
Legea antifumat, intrată joi în vigoare, afectează în mod serios vânzările barurilor și a cafenelelor din Satu Mare. Practic, reprezentanții acestor unități susțin că nivelul vânzărilor le-a scăzut aproape cu jumătate.
Și asta pentru că cei care își beau cafeaua dimineață cu câte o țigară preferă în acest moment alte variante. Dacă unii își beau cafeaua acasă, alții preferă să-și ia o cafea la pachet și să stea în fața locului de muncă. Seara, cei care mai mergeau la câte o bere cu prietenii preferă, la fel, alte variante.
Totuși, patronii și administratorii speră ca sătmărenii să se dezobișnuiască de această asociere dintre cafea și țigară, apoi să redevină clienți fideli. Cel puțin după modelul din alte țări.
Tot din cauza noilor prevederi legale, Clubul Back Door a fost nevoit să se mute de pe strada Tudor Vladimirescu pe strada Horea, din vauza unor vecini care nu suportau forfota făcută de fumători, ieșiți din bar pentru a fuma.
Legea nu vizează doar barurile și cluburile, ci și magazinele, mallurile, clădirile de birouri, stațiile de autobuz, gările. Nu se mai poate fuma nici în spațiile de joacă pentru copii și nici în spațiile comune ale blocurilor.