VIDEO. Noul prefect al județului vrea ordine și disciplină în instituțiile publice
Radu Bud a declarat astăzi, la preluarea celui de-al treilea său mandat, că una dintre prioritățile sale o reprezintă schimbarea de atitudine a unor funcționari publici, care ar trebui să fie în slujba cetățeanului.
”Cei din instituțiile publice trenuie să fie slujbași în fața cetățenilor. Iar aici trebuie să lucrăm și la modul profesionist în care ne facem treaba și la imagine”, a declarat noul prefect.
Radu Bud nu este la prima atitudine de acest gen. În aprilie 2016, în timpul celui de-al doilea său mandat a făcut o vizită la Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, respectiv la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
“Le-am solicitat angajaţilor să aibă un comportament corespunzător, care să compenseze răceala spaţiului în care oferim servicii cetăţenilor sătmăreni ” a declarat prefectul Radu Bud, în aprilie 2016.
Radu Bud a fost învestit oficial în funcția de prefect al județului Satu Mare. Este cel de-al treilea mandat al liberalului în fruntea instituției. Radu Bud a mai ocupat funcţia de prefect și în perioada 2005 – 2009 și 2016 – 2017. La ceremonia care a avut loc astăzi la Palatul Administrativ au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor locale și județene. Numirea a fost făcută de ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Guvernul Ludovic Orban a adopatat, pe 11 decembrie, hotărârea pentru revocarea din funcție a lui Darius Filip. Pe 13 decembrie, executivul a decis numirea lui Radu Bud în funcția de prefect al județului Satu Mare.
Odată cu depunerea jurământului, noul prefect a precizat că vrea să facă ordine în instituțiile publice. Bud a spus că se simte onorat de funcția primită.
Prefectul a spus și că se va implica personal în problema legată de exproprierile pentru variante de ocolire a municipiului Satu Mare.
Ce ordine ? De la cap se pute pestele ! Prima data sa faca bine si sa mature in ograda (partidul propiu) , proprie ! Ex : primaru’ de Paulesti , sentinta definitiva si irevocabila , in functie totusi !
View Comment