FOTO. Sute de persoane la înmormântarea primei victime a criminalului de la Bârsău
F. Ana (54 de ani), din Bârsău, una dintre victimele criminalului Marin P., a fost condusă astăzi pe ultimul drum. F. Ana își va face somnul de veci în cimitirul de pe raza comunei Bârsău, urmând să fie condusă de ultimul drum de sute de localnici, care și-au anunțat susținerea pentru familia îndurerată și greu încercată.
F. Ana este proprietara casei în care s-a produs dubla crimă, fiul său venind urgent din Franța, la aflarea veștii, acolo unde muncește de mai mult timp.
Redacția PresaSM transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Reporterii PresaSM l-au întrebat ieri, pe Marin P., de ce a comis cele două crime, iar acesta a răspuns sec: ”Pentru dragoste”. O afirmație care lasă loc de foarte multe interpretări. În schimb, localnicii spun că ar fi fost vorba despre banii pe care fiul victimei i-a trimis în țară, sumă despre care criminalul știa toate detaliile.
Între timp, criminalul a fost trimis după gratii, în arest preventiv pentru 30 de zile, de judecătorii de dreptui și libertăți.
Crime comise într-un mod extrem de violent
Cele două femei prezentau urme de violență pe corp, iar potrivit declarațiilor făcute de rude, motivul crimei nu putea fi altul decât banii.
Potrivit informațiilor PresaSM, Marin P. este un recidivist care a fost condamnat în 2015 la șase ani de închisoare pentru tentativă de omor. Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Satu Mare, iar de la începutul anului 2018 a început demersurile pentru eliberarea condiționată.
Marin P. a fost încarcerat după ce și-a bătut crunt soția, fiind condamnat pentru tentativă de omor. Solicitarea pentru liberare a fost depusă în luna mai a anului trecut, bazându-se pe condițiile oferite de legea recursului compensatoriu. În aceeași lună ar fi ieșit de pe porțile Penitenciarului.