Surse PresaSM: Criminalii celor două femei au fost prinși
Surse PresaSM au precizat că în cazul dublei crime din Bârsău vorbim de doi suspecți. Cei doi bărbați ar fi fost prinși. Este vorba despre două persoane de etnie romă din Debrecen. Ei au fost opriți de către un echipaj de poliție, iar acum sunt în custodia oamenilor legii.
Doi bărbați au din Debrecen (Ungaria), de etnie romă, au fost prinși de un echipaj de poliție în timp ce încercau să fugă și au fost predați unui echipaj de la Investigații Criminale, au precizat pentru PresaSM surse apropiate anchetei. Deocamdată, cei doi au calitatea de suspecți principali.
În aceaste momente, bărbații sunt audiați de către polițiști.
FOTO/VIDEO. Imagini în premieră cu cei doi suspecți. Au fost duși la reconstituire
În paralel, la locul crimei au loc investigații pentru stabilirea cu exactiate a circumstanțelor în care au fost comise cele două crime.
Victimele sunt două femei, una de 53, iar alta de 65 de ani, ambele din localitatea Bârsăul de Sus.
Trupurile neînsuflețite ale celor două au fost găsite de un localnic care a alertat autoritățile. Din primele cercetări la fața locului s-a observat că pe trupurile celor două sunt prezente urme de violență, iar anchetatorii au început cercetările în dosarul de crimă.
Dublă crimă în Bârsău: primele informații
Printr-un apel la 112 făcut în jurul orei 16:30 s-a anunțat faptul că două femei au fost găsite decedate în locuința care aparține uneia dintre victime. Pe corpul celor două au fost identificate urme de agresiune, iar prima impoteză luată în calcul a fost cea a unei morți violente. La fața locului au fost chemate echipaje ale poliției, criminaliștii și procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Citește și:
FOTO/VIDEO. Primele imagini de la locul crimei. Detalii din anchetă
FOTO/VIDEO. Mărturiile familie. Cum au fost ucise cele două femei