FOTO. GM Andrei Istrățescu se impune din nou la Cupa Orașului Tășnad la șah
În perioada 4-8 decembrie s-a desfășurat Cupa Orașului Tășnad la șah, ediția cu numărul 7. Ultimul mare turneu din județul Satu Mare din 2019 a fost găzduit de hotelul Biamin situat în frumoasa stațiune balneară sătmăreană.
Chiar dacă n-au ajuns mulți, pe listă fiind 26 de șahiști, la Cupa Orașului Tășnad s-a jucat la nivel înalt. Printre alții, la Tășnad au ajuns trei mari maeștri: Marius Manolache (Timișoara), Andrei Istrățescu (Timișoara), Vadim Shishkin (Ucraina). Menționăm că cel din urmă este proaspătul campion mondial la veterani +50 de ani.
Șahiști au ajuns din Satu Mare, Timișoara, Craiova, Arad, Târgoviște, București, Ploiești, Baia Mare, Cluj-Napoca, Pașcani, Bicaz, Piatra Neamț, Alba Iulia și Ucraina. Cupa Orașului Tășnad a cuprins un Open general pentru jucători legitimați cuprinși în listele ELO sau CIV. Turneul s-a desfășurat pe durata a 7 runde în sistem elvețian. Campionul ediției 2019 este marele maestru Andrei Istrățescu (Timișoara) cu 5,5 puncte obținute. De altfel, MM Andrei Istrățescu câștigă a doua oară la rând turneul din județul Satu Mare.
CLASAMENT general, Top 8
1.Andrei Istrățescu (Timișoara) 5,5p
2.Vadim Shishkin (Ucraina) 5p
3.Lucian Filip (Craiova) 5p
4.Marius Manolache (Timișoara) 5p
5.Tamas Balla (Arad) 5p
6.Andrei Filip (București) 4,5p
7.Mariorescu Titu (Târgoviște) 4,5p
8.Andrei Veron (Voința Satu Mare) 4,5p
În bani s-au oferit sumele următoare pentru primii opt: 4.000/ 3.000/ 2.000/ 1.500/ 1.200/ 1.000/ 700/ 600 lei.
Premii speciale:
Elo între 1801-2000: 1.Sorin Samu (Oradea) – 450 lei, 2.Vasile Roșca (Târgoviște) – 200 lei.
Elo sub 1800: 1.Horațiu Bran (Cluj-Napoca) – 450 lei, 2.Alexandru Sachilaru (Piatra Neamț) – 200 lei.
Jucători U18: 1.Samuel Panc (Timișoara) – 400 lei.
Veterani (+65): 1.Wilhelm Muller (Satu Mare) – 500 lei, 2.Dorin Sandea (Alba Iulia) – 300 lei.
Cupa Orașului Tășnad a dispus de un fond total de premiere de 16.000 lei.
Câștigătorii tuturor edițiilor
• 2013: Mircea Marinescu (CS Voința Satu Mare)
• 2014: Cătălin Cărmaciu (Galați)
• 2015: Bogdan Dan (Arad)
• 2016: Andrei Cioară (Ploiești)
• 2017: Aczel Gergely (Ungaria)
• 2018: Andrei Istrățescu (Timișoara)
• 2019: Andrei Istrățescu (Timișoara)
Directorul turneului a fost Ciprian-Sorin Muntean, iar Radu Chirilă a îndeplinit funcția de arbitru șef. Organizatorii turneului: CS Voința Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Primăria Orașului Tășnad.
Mulțumiri sponsorilor: Promat Comimpex Tășnad, Agrind Tășnad, Mastvet Săcășeni.