FOTO. Camionul Armatei, cu un tun, la un pas să cadă de pe un pod
Un camion al Armatei care transporta un tun a rămas suspendat pe un pod. Șoferul ar fi pierdut controlul volanului, a derapat și a rupt balustrada unui pod. Totul s-a întâmplat pe drumul care leagă Dejul de Bistrița.
Tunul pe care îl tracta a intrat în derapaj şi a destabilizat camionul, care a lovit apoi balustrada podului, titrează cei de la Observator. Șoferul a fost transportat la spital, iar camionul a rămas suspendat pe pod.
„Am fost solicitați să intervenim cu o autospecială cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SAJ, în urma unui eveniment rutier în care a fost implicat un ansamblu camion – atelaj militar, care s-a produs pe podul de la ieșirea din municipiul Dej spre Bistrița, în jurul orei 10.30. A fost consultat un militar din camionul implicat în eveniment de către echipajul SAJ și a fost transportat pentru investigații suplimentare la spital”, spun autoritățile despre incident.
Derapajul s-ar fi produs din cauza tunului tractat de camion.
Șoferul a fost supus unui test dacă a consumat alcool înainte de a urca la volan?
View CommentDacă drumul e plin cu gropi, tunul greu putea să-l derapeze. Mai ales dacă camionul a avut viteză. De obice, șoferii acestor camioane sunt profesioniști și își știu meseria.
View CommentSOERUL A FOST DE VINA DE CE NU A MERS MAI INCET STIA CE TRACTEAZA ,STIU CE VORBESC SIN T SOFER PENSIONAR GAVRIL FARCAS 1 S M,
View Comment