PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›Medicii, controlați la sânge de polițiști! Vor să știe cum au eliberat fișele medicale

Medicii, controlați la sânge de polițiști! Vor să știe cum au eliberat fișele medicale

By PresaSM
decembrie 8, 2019
817
0

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice au demarat o acțiune de verificare a modalității în care sunt eliberate fișele medicale. Contorale au loc la nivel național, iar până acum au fost întocmite 55 de dosare penale, spun autoritățile. 

Polițiștii au demarat acțiuni de verificare a modului în care sunt eliberate fișele medicale pentru obținerea/preschimbarea permisului auto, permisului de port-armă, atestatelor profesionale, obținerea ajutorului social, realizarea dosarelor de pensionare pe caz de boală etc.

„Există indicii că fișele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să efectueze testele și analizele medicale necesare”, spun polițiștii după o serie de controale deja efectuate și care s-au lăsat cu deschiderea a 55 de dosare penale.

Ce infracțiuni au descoperit polițiștii

Din cercetările efectuate de polițiști au reieșit următoarele activități ilegale: eliberarea de fișe medicale fără a se efectua vreun consult medical al solicitantului, consultarea persoanelor care solicită eliberarea de fișe medicale de către asistenți medicali, după care fișele medicale sunt trimise într-o altă localitate unde sunt semnate și parafate de către medicii specialiști.

Nu sunt singurele nereguli depistate. Polițiștii mai spun că au întâlnit și cazuri în care s-a consemnat pe fișele medicale controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă.

Fișe avizate fără ca medicul să vadă pacientul

Polițiștii s-au lovit și de situații în care avizarea fișelor medicale de medicii specialiști s-a făcut ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obținerea permisului de conducere să fie consultate;

Au fost și cazuri în care fișele medicale au fost falsificatet de către persoane ce dețin cunoștințe avansate de operare a tehnicii de calcul;

Alte infracțiuni țin de  obținerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic, promisiunea obținerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influență asupra cadrelor medicale din unitățile spitalicești, inclusiv solicitare de sume de bani de la pacienți de către medici pentru a semna și parafa fișele medicale.

„De remarcat sunt situațiile în care persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obținut/preschimbat permisul de conducere, acțiuni ilicite ce pot avea un impact grav în ceea ce privește siguranța circulației pe drumurile publice”, avertizează oamenii legii.

În conformitate cu prevederile Ordinului cu nr. 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, în vederea obţinerii permisului de conducere a unui autovehicul, candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere.

De asemenea, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetățenii sunt obligaţi să efectueze un examen medical.

Verificările s-au lăsat cu 55 de dosare penale

În urma activităților de verificare, polițiștii au efectuat investigații în cadrul a 55 de dosare penale, în care sunt vizate infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și constituirea unui grup infracţional organizat, cercetările fiind în curs.

Aceste activități vor continua și în perioada următoare, avertizează Poliția Română.







Tagsmedicipolițieșoferi
Previous Article

FOTO. Parcatul pe zebră, „boala” șoferilor sătmăreni. ...

Next Article

Povestea dramatică a Denisei, fetița de șapte ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    FOTO/VIDEO. Sătmăreancă amenințată de soț, în centrul orașului. Polițiștii l-au încătușat

    iulie 2, 2021
    By PresaSM
  • Locale

    Grupare de hoți, identificată de polițiști

    noiembrie 5, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    DNA. Un medic nu urca în sala de operaţii sub o mită de doar 200 de lei

    mai 6, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    Tânăr din Ungaria, băut și drogat la volan. A fost prins de polițiștii sătmăreni

    iunie 27, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO. Accident grav în Satu Mare. Polițiștii dau primele detalii din anchetă. Unul dintre șoferi era băut

    iulie 15, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    Sătmăreanul s-a trezit cu trei bărbați la el pe teren. Au început să-i taie copacii. A alertat polițiștii

    septembrie 19, 2022
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • AncheteLocaleTop News

    Sătmăreanul care și-a bătut și umilit copiii ani la rând, IERTAT de autorități. Statul: ”Prezintă garanții morale”

  • LifeLocaleTop News

    BAC 2024. Ea este eleva din Satu Mare cu cea mai mare medie

  • protest la spitalul din Satu Mare
    LocaleTop News

    VIDEO. Colegiul Medicilor, ZERO reacție la 11 luni de la moartea Ștefaniei. Corb la corb nu-și scoate ochii?!



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații