Șoferii de autotrenuri care protestează împotriva nivelului foarte mare al polițelor RCA au ajuns în municipiul Satu Mare. Au venit dinspre Livada și au ajuns pe drumul de ocolire de la Botiz – Satu Mare.
TIR-urile au BLOCAT efectiv drumul
De aici, peste o sută de TIR-uri se îndreaptă înspre Punctul de trecere al frontierei de stat de la Petea. La un moment dat, timp de mai multe minute, protestatarii au blocat AMBELE sensuri de circulație. Polițiștii de la rutieră au intervenit hotărât și i-au convins pe șoferi să reintre în rând!
Practic, cozile se întind pe circa opt kilometri, a spus liderul protestatarilor Francisc Fodor. Conform aceleiași surse, protestatarii nu vor intra în Vama Petea, urmând să întoarcă în stația de carburanți de lângă punctul de trecere al frontierei de stat.
Poliția rutieră a intervenit și le-a cerut protestatarilor să întoarcă înainte de intrarea în localitatea Petea. Doar 15 TIR-uri au fost lăsate să meargă mai departe înspre Vama Petea!
Șoferilor sătmăreni li s-au alăturat circa o sută de TIR-uri înmatriculate în Maramureș, astfel încât avem un număr RECORD de participare: peste 200 de autotrenuri.