Un tânăr a încercat să ajungă la rudele din Franța. Reținut de polițiștii din Satu Mare
Polițiștii de frontieră sătmăreni au desfășurat luni o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. Astfel, în jurul orei 13.30, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontierei Petea, județul Satu Mare, la aproximativ 150 meri de linia de frontieră a fost depistată o persoană care încerca să treacă ilegal din România în Ungaria.
Persoana a fost condusă la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, iar din primele verificări polițiltii de frontieră au constatat că este vorba despre M. L., în vârstă de 23 de ani, din Algeria, solicitant de azil în România. Acesta a declarat că intenționa să ajungă în Franța, unde are mai multe rude.
În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.