FOTO. Succes istoric pentru sportul din Satu Mare. Avem un Centru Olimpic pentru Box!
Succes istoric pentru sportul sătmărean! Centrul Olimpic de Tineret de la Satu Mare îşi începe activitatea începând de miercuri, 20 noiembrie 2019, când la Satu Mare vor ajunge 10 dintre cei mai valoroși sportivi de la nivel național.
Anunțul a fost făcut de către Vasile Cîtea – preşedintele Federaţiei Române de Box, Daniel Ion – secretar general FRB, Dorel Simion – secretar federal FRB, Florin Mulcuţan – coordonatorul centrului regional, Viorel Plosca – preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Satu Mare, Adrian Ardelean – directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Satu Mare.
Proiectul a început încă de acum patru ani, și grație implicării foarte serioase a mai multor persoane, atât din Federația Română de Box cât și din Ministerul Tineretului și Sportului, proiectul a devenit realitate!
”La Satu Mare s-au găsit resursele și sprijinul necondiționat din partea iubitorilor sportului, în general, și al boxului, în particular, și datorită acestui lucru am dat drumul Centrului Olimpic. Este un proiect pregătit de patru ani, de pe vremea lui Leonard Doroftei și la propunerea lui Leonard și Marcel Boboc. Trebuie să le mulțumesc și altora, printre care actualul președinte al FRB, Vasile Cîtea, care este și deputat, și, bineînțeles, deputatului Ioana Bran, care în mandatul său de ministru al Tineretului și Sportului a insistat să găsim soluții pentru acest centru olimpic la Satu Mare”, a declarat – pentru PresaSM – sătmăreanul Florin Mulcuțan, sufletul acestui proiect.
Florin Mulcuţan – coordonatorul centrului regional – este de părere că în următorii ani vor apărea și rezultatele. Și asta pentru că există condiții optime pentru performanță.
”Este o responsabilitate fantastică pentru noi, cei din Satu Mare, și cei angrenați în acest obiectiv. Respectiv, să ajungem peste 4-5 ani sau nouă ani să avem sportivi care să plece de aici, din Satu Mare, la olimpiadele care urmează. La Satu Mare vor ajunge campioni ai României”, a mai precizat Florin Mulcuțan.
Nota redacției: Acest proiect este dovada faptului că dacă se dorește cu adevărat se pot face lucruri deosebite! Felicitări tuturor celor care s-au implicat!
In Satu Mare nu mai exista 20% maghiari , deci nu mai trebuie aplicat legislatia in domeniu , privind afisarea in mai multe limbi ?
View Comment