Au trecut 36 de ani de la cea mai mare catastrofă civilă nucleartă. Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei Cernobîl a explodat, în urma unui lung șir de erori umane. „Zona morții”, oficial denumită zona de excludere, se întinde pe 2.600 de km pătraţi. Este în continuare considerată o zonă periculoase, dar odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, trupele rusești au trecut cu tancurile prin zonă, iar unii soldați chiar au săpat tranșee într-una dintre cele mai contaminate zone de la Cernobîl.

Reactorul patru al centralei de la Cernobîl a explodat pe data de 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Acoperişul reactorului, care cântărea o mie de tone, a fost aruncat în aer. Învelişul de grafit a luat foc şi 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, fiind purtate, pe distanțe mari, de curenții de aer.

Autoritățile sovietice au încercat să țină totul la secret și abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările din Pripiat, un oraș cu o populație de aproximativ 50.000 de locuitori, în mare parte angajați ai centralei.

Prîpeat este astăzi un oraș părăsit, aflat în zona de excludere Cernobîl, un teritoriu otrăvit de radiații care se întinde pe 2.600 de km pătrați.

În Prîpeat a fost, în 2017, și o echipă a PresaSM. Imaginile surprinse arată un peisaj postapocaliptic, dar în lipsa oamenilor, biologii au început să observe specii considerate dispărute din zonă care au reapărut în pădurea contaminată. Există chiar solicitări pentru ca zona să fie considerată o rezervație naturală.

Astăzi, în zonă se fac tururi turistice, însă doar după obţinerea unui permis şi exclusiv în compania unor ghizi oficiali care au echipamente pentru măsurarea nivelului de contaminare și care știu pe unde să meargă, deoarece mai există încă multe puncte radioactive în zonă.

Accidentul nuclear a îngrozit Europa și România

Accidentul nuclear a îngrozit Europa. Dacă inițial elementele radioactive din atmosferă au fost purtate de vânt mai mult în Ucraina, Belarus și Rusia, și mai puțin în Norvegia, Suedia, Finlanda, Polonia, Cehoslovacia și Germania, ulterior, începând cu data de 30 aprilie 1986, acestea au ajuns în România, Bulgaria, Grecia și Turcia.

Nici regimul comunist din România nu a fost mai deschis privind furnizarea de informații publice având în vedere pericolul la care erau expuși cetățenii.

În data de 1 mai 1986 autoritățile române cunoșteau faptul că fusese depășit nivelul de alarmare în Iași în privința contaminării la sol și în Galați în privința contaminării în aer, potrivit unui raport publicat astăzi de Arhivele Naționale.

„Solicitarea adresată reprezentanților autorităților sovietice de a fi informați cu privire la situația de la Cernobîl nu primise încă răspuns. S-a ales un colectiv care să răspundă de coordonarea eforturilor și s-a hotărât să se dea un comunicat către populație. S-a decis ca persoanele ce intră în România prin vama Ungheni să fie controlate, apa să fie folosită numai din surse subterane aflate la mare adâncime, iar cea de la suprafață să fie folosită numai în industrie, și s-a dispus să se întocmească o documentație pentru a ști cum pot fi limitate efectele substanțelor radioactive”, arată raportul publicat de Arhivele Naționale.

Soldați ruși contaminați, după ce au săpat tranșee în Pădurea Roșie

Pădurea Roșie din zona de excludere și-a primit numele după culoarea pinilor, care au devenit roșii după accidentul nuclear.

Autoritățile din Ucraina au publicat imagini surprinse de dronă care arată că soldați ruși ar fi săpat tranșee în solul contaminat din Pădurea Roșie, iar urmele de șenile observabile sugerează că, prin trecerea echipamentului greu, particule radioactive au fost antrenate de aer, iar acestea au fost inspirate de soldații ruși, care nu au purtat echipament de protecție.

Soldații ruși au fost duși la Centrul Republican de Cercetare și Practică pentru Medicina Radiației și Ecologie Umană din Belarus, aşa cum a scris presa locală, citată de Pravda ucraineană.

Pădurea Roșie a fost declarată zonă „nesigură” pentru următorii 24.000 de ani.