Un sătmărean a făcut un accident cu victime și a FUGIT! Polițiștii l-au găsit și ARESTAT

Un conducător auto, aflat sub influența alcoolului și cu permisul anulat, a fost reținut 24 de ore după ce a produs un eveniment rutier și a părăsit locul accidentului.

Concret, duminică, 27.11.2016, în jurul orei 11.00, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru soluționarea unui eveniment pe DJ 193, produs în localitatea Borleşti, soldat cu rănirea ușoară a unui pasager.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto de 46 ani, din Pomi, care se deplasa cu un autoturism prin localitatea Borlești, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum în curbă, a pierdut controlul asupra autoturismului, răsturnându-se în afara părţii carosabile.

În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a unui bărbat 51 ani, din localitatea Băbăşeşti, pasager în autoturism. După producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului rutier fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat ulterior la domiciliul său.

La testarea alcoolscop s-a constatat că cel de la volan consumase băuturi alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma extinderii verificărilor, s-a constatat faptul că cel în cauză avea permisul de conducere anulat.

Faţă de conducătorul auto s-a luat măsura reţinerii pentru o durată de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de 28.11.2016 să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

 

Inregistrare-domenii-728x90

Fii primul care comentează! despre "Un sătmărean a făcut un accident cu victime și a FUGIT! Polițiștii l-au găsit și ARESTAT"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Citește postarea anterioară:
MORT de beat, un șofer a ajuns cu mașina în șanț între Carei și Petrești

Închide