ULTIMA ORĂ

SCANDALOS. Un bărbat a MURIT cu ZILE la Spitalul Județean. Ar fi fost lăsat să AȘTEPTE ore în șir și a făcut INFARCT

spital judetean05

Un nou caz revoltător a avut loc la Spitalul Județean Satu Mare. Familia unui bărbat de 38 de ani îi acuză pe medicii de la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare că l-ar fi lăsat pe bărbat să aștepte câteva ore și a făcut infarct în toaleta unității spitalicești.

Este vorba despre Laszlo Balogh, de 38 de ani, care a fost găsit de fiul său, Copilul a fost și cel care i-a alarmat pe medici. Din păcate, pentru bărbat nu se mai poate face nimic, acesta fiind în moarte cerebrală, fiind transportat, totuși, de urgență la Institutul Inimii din Cluj.

Managerul Spitalului din Satu Mare, Marcela Papici, a spus că este nevoie de o sesizare, conform legii, pentru a fi demarată o anchetă oficială, dar se vor face demersuri pentru a se afla ce s-a întâmplat cu adevărat.

”Nu putem să spunem că am demarat o anchetă în adevăratul sens al cuvântului. Pentru acest lucru, conform legii, avem nevoie de o sesizare. Dar pot să spun că am făcut pași să văd ce s-a întâmplat. Eu am aflat azi după-masa. O să vorbim cu oamenii și o să ne uităm pe imaginile video să vedem ce s-a întâmplat exact. Dar vă asigur că vreau să știu în mod categoric ce s-a întâmplat!”, a spus Marcela Papici pentru PresaSM.ro. 

Pentru familia bărbatului nu contează acest aspect, aceștia fiind hotărâți să își caute dreptatea la instituțiile abilitate. Laszlo Balogh are 5 copii.

“M-a sunat soțul de la muncă să-mi spună că îi e rău. I-au luat numai tensiunea și au zis că e bună, dar el a zis că i-a amorțit mâna și îl doare inima. A mers unde sunt medicii și m-au aruncat afară, au zis că nu sunt paturi. Mergeți afară și așteptați la rând, ei l-au lăsat să moară”, a declarat soția bărbatului pentru stirileprotv.ro.

Inregistrare-domenii-728x90

11 Comments on "SCANDALOS. Un bărbat a MURIT cu ZILE la Spitalul Județean. Ar fi fost lăsat să AȘTEPTE ore în șir și a făcut INFARCT"

  1. Asta-i realitatea,daca i se acorda primul ajutor omul nu murea,Si eu am fost la urgente cu o durere abdominala mi s-a dat un calmant si m-au lasat acasa.A doua zi sotul m-a dus la Cluj si m-au operat de peritonita..daca mai ramaneam in Satu Mare..muream cu zile.Halal medici..nu vor decat salarii cat mai mari si spaga..pacat ca uita de juramant..

    View Comment
  2. Și eu sunt pățit cu Urgențele din Satu Mare.
    Aș acorda o notă de 7 pentru respectul pe care-l au medicii față de pacienți și pentru calitatea serviciilor medicale oferite.

    View Comment
  3. In urma cu cateva zile am mers de urgenta cu o durere abdominala groaznica , am asteptat 3 ore ca sa ma bage in seama cineva , iar cand am intrat a venit un taran de medic cu mainile de parca venea de la palincarie si ma luat la 11 metri ca acolo nu e gastroenterologie . In fine am fost diagnosticat cu pancreatita si cand am spus ca vreau sa fiu transportat la Cluj Napoca , aproape ca am fost batut de acel medic care pe un ton amenintator m-a pus sa semnez oe propria raspundere ca refuz internarea si sa plec unde vreau eu . Asistentele tremurau cand ridica vocea.la ele , se comporta cu toata lumea inuman . Pacat , dar daca nu se ia atitudine vor mai fi multe victime
    Am uitat sa mentionez ca a venit un „pacient” dupa mine , cum ca el s-a batut in club cu o seara inainte si il doare capul si a intrat inaintea mea , iar inauntru el radea si vorbea la telefon . Unde e triajul in functie de gravitatea cazului? ???

    View Comment
  4. In Romania omul nu valoreaza absolut nimic. Nimeni nu e responsabil de ceea ce se intampla in orice domeniu. Ne asemanam cu tari ca Mali, Somalia, tari foarte sarace, fara perspective. Romania mai are nevoie de inca minim 100 de ani sa ajunga la standardele de viata a tarilor scandinave. La noi nu exista responsabilitate, calitate in servicii/produse, infrastructura. Totul e pe SHMEN(combinatii). Spiritul civic lipseste cu desavarsire. Acest om a murit, si NU SE VA SCHIMBA NIMIC. SPITALELE SUNT INFECTE(si la propriu si la figurat) IN SATU MARE!!!
    Ca oras nici nu vreau sa mai vorbesc…nici un primar nu a facut ABSOLUT NIMIC. E un oras „fantoma” fara viitor!!!

    View Comment
  5. Oameni buni, medicii din Romania nu au respect fata de pacienti. Eu i-as asemana cu nea Ceausescu. Ei vor sa fie laudati tot timpul, chiar daca nu fac nimik. Vor „atentii” … Spitalele Private sunt o alta poveste!
    Oamenii din Romania n-au stiut sa viseze(cei mai multi). Fapt ce demonstreaza ESECUL acestui sistem/oras/tari. Romanul s a multumit cu putinul intotdeauna. Nu vedeti k in tara fiecare arunca vina pe altul. Coica ca si fost primar de exemplu, n a facut nimica. Stiu ca multi idioti imi vor veni cu exemple gen: a renovat teatrul, sau ca a demolat garajele. Astea sunt considerate nimicuri. Daca cineva crede k Fostul Primar Coica a facut destule, atunci NE MERITAM SOARTA!!! Toti cei care au candidat pt primarie, au fost niste candidati fiarte slabi, fara carisma, personalitate, si fara idei. Ideile cu care au venit sunt niste idei cu care ar fi putut veni orice persoana cu liceul. Primarii din Romania sunt opusul la ceea ce inseamna termenul de „primar”.

    View Comment
  6. Ioan nemes | iunie 17, 2016 at 07:03 |

    Halal spital de primire urgente in satu mare.din tot personalul care lucreaza acolo ii pot numara pe degete pe cei care chiar isi dau interesul si chiar vor sa faca ceva,restul sunt doar sa nu fie lipsa de personal in unitate.mie personal mi-au nenorocit copilul pe viata nu o sa mai fie om niciodata,oricum inafara de cativa dintre medici de acolo restul sunt depasiti.daca aveti vreodata probleme de sanatate nu stati la satu mare mergeti unde puteti dar nu stati,pentru ca aici 10 lucreaza in upu si restul lucreaza pentru morga.

    View Comment
  7. BANDURA IRMA | iunie 17, 2016 at 10:12 |

    Tot respectul pentru DL.Dr.Tunas Bogdan,intamplator l-am cunoscut era tocmai de garda la urgenta,cuvintele sant pe prisos pentru calitatea de om si medic ,este un medic cu competenta profesionala si calitati relationale vazand modul cum trateaza ,sprijina si da incredere bolnavilor.Va respectam ,sa va dea Dumnezeul multa sanatate si fericire in viata.

    View Comment
  8. Este regretabil ce s-a intamplat,insa din pacate nu va fi invatatura de minte pt cei din serviciul UPU ci doar pt pacientii care isi permit sa plece in alte orase unde serviciile medicale sunt putin mai bune.Pacat de cei care chiar isi fac datoria cu pasiune si daruire.Avem si din aceia destui,dar cei de la triere chiar ar trebui triati!Daca au interzis accesul in zona in care se poate vedea ce ”lucreaza”,nu inseamna ca nu stiu ce face acest personal in timpul in care eu stau si astept la rand cu un pacient grav bolnav si nu ma baga nimeni in seama.Doar de noi depinde schimbarea!Atunci cand ajungeti cu un caz grav la unitatea de triere,insistati chiar daca va ameninta cu paza!Insistati daca aveti dreptate si inregistrati toata actiunea chiar si doar audio.Nu se accepta proba in instanta la nevoie,insa veti avea totusi o dovada a modului in care se comporta unii dintre ei.

    View Comment
  9. Spitalul nu este curat,nu este intretinut asa cum ar trebui,…am stat cu o prietena la urgente foarte lung timp..ea voma intr-una si avea dureri groaznice…nu se face trierea pe baza de urgenta…dupa 3 ore de stat intr-o stare critica I s-au facut cateva teste si au trimis-o acasa…a doua azi am revenit,era tot in aceasi stare si cu o unda mult mai palida,..dupa cateva ore s-a ajuns iar la acelasi verdict..nu intelegeam,superficialitate,iresponsabilitate sau incompetent
    ??…a ajuns la Cluj din initiative fiicei ei (aflata in Anglia)…prietena mea a fost diagnostyicata cu ulcer perforat !

    View Comment
  10. Bine ca le trebuie salarii mărite is toți niste excrocii si asistenele de la triaj de uita la tine ca ce cauți acolo ca le deranjezi.cu fata mea am fost la doc de Fam ca vomita întruna a zis ca are roșu in gat pe drum înspre casa ia căzut capul la mami in brete ca nu mai putea si am mers la urgenta au făcut niste crize ca ce caut acolo daca am fost la doctorul de familie intr un târziu au luat_o si iau dat perfuzii ca era complet deshidratată apoi și-au închis gura când au văzut ca intradevar fata nu are roșu in gat cum aspus doctorul

    View Comment
  11. Sa intrebat cineva daca cetatenii nu ar transforma „urgenta” in policlinica, pacientii de urgenta ar mai fi nevoiti sa astepte zeci de minute? Nimeni nu observa acest aspect? Multi dintre cei care apeleaza la urgenta (dupa statistici 70%) nu prezinta cazuri de urgenta. Sunt persoane care se prezinta cu afectiuni care le-au aparut in urma cu 3-5 zile chiar o saptamana si nu au fost la medicul de familie! Cati dintre cei care au comentarii vehemente au fost la medicul de familie pentru controlul preventiv? (trebuie efectuat anual la medicul de familie) Pana si medicii de familie trimit pacientii lor la urgenta si nu la medic specialist pentru ca la urgenta absolut toate investigatiile sunt GRATUITE! Da, intradevar, suntem un neam care intinde mana! Din pacate in plan orizontal si nu vertical! Toti! Si personalul medical. Si pacientii! Vina este a tuturor! Toti asteptam pomana! Toti stim sa aratam cu degetul dar nici unul nu stim sa dam o mana de ajutor. Nu mai exista spirit civic! Exista doar materialism!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Citește postarea anterioară:
Consiliul-Judetean-Satu-Mare
Salarii și sporuri ASTRONOMICE la Consiliul Județean Satu Mare. DUBLU cât la Sălaj și Maramureș! Cu 60% mai mari decât la Bihor!

Închide