ULTIMA ORĂ

Reacția conducerii Poliției Satu Mare la ACUZAȚIILE polițiștilor

politie02

Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare a transmis către PresaSM.ro o reacție vizavi de acuzațiile aduse de către președintele sindicatului Europol, Cosmin Andreica.

Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare susține că toate organizațiile sindicale și profesionale au fost invitate la ședințele în care s-au discutat acordarea acestor sporuri. Conform acelorași surse, nimeni nu a făcut vreo obiecție, cu toate că ar fi avut ovazia.

”Au fost invitate și prezente la consultări toate organizațiile sindicale și profesionale. Au avut ocazia să își exprime obiecțiile și nu au făcut-o”, se arată în poziția remisă la solicitarea PresaSM.ro.

Reamintim că președintele sindicatului Europol, polițistul Cosmin Andreica, acuză conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare vizavi de acordarea unor sporuri salariale după o metodă pe care o consideră cel puțin netransparentă. Procedură care ar avantaja doar șefii de servicii din cadrul Poliției Satu Mare.

”Problema care irită cel mai mult este că între cele 7 propuneri, niciunul nu este ofițer cu funcție de execuție ci toți sunt șefi. Mai mult, pentru prostime a acordat cuantumul cel mai mic al sporului, de 30%, în timp ce, pentru cei care își justifică performanța prin munca subalternilor, adică șefilor, le-a acordat sporurile cele mai mari, de 40% și 50%. Nici nu intrăm în subiectul principiului proporționalității pe care l-a ignorat, și pe baza căruia trebuia să acorde 8 indicatori la agenți și 4 indicatori la ofițeri, în condițiile în care, la nivelul IPJ Satu Mare peste 75% sunt agenți de poliție”, a acuzat Cosmin Andreica.

Cosmin Andreica spune că ar fi găsit lista de propuneri întâmplător, lângă un ”coș de gunoi”.

”Noi am găsit lângă un coș de gunoi din incinta inspectoratului o hârtie mototolită în care am găsit norocoșii șefi care vor avea lunar în plus la salariu sume cuprinse între 1500 lei și 2500 lei, în timp ce agenții vor primi „proporțional” sume între 250 lei și 350 lei. Și uite așa, ca și în fabula lui Grigore Alexandrescu, Câinele și cățelul,, noul „meneger” a instaurat egalitatea, dar numai pentru dobitoace”, a mai spus Cosmin Andreica.

 

Inregistrare-domenii-728x90

3 Comments on "Reacția conducerii Poliției Satu Mare la ACUZAȚIILE polițiștilor"

  1. Da aceasta problema care pe unii supara,este demult,adica a fost tot timpul,dar daca am baut cerneala,nu trebuie sa fim suparati pe sefi,nu poti sa dai salariu unui agent sau subofiter mai mare decat unui ofiter,cum nici prima ,problema este alta sefii sa fie mult mai apropiati fata de subalterni pentru ca pe activitatea subalternilor se ridica si ei,adevarul ca atat cat esti activ haina face pe om,dar cand o dai jos din pacate se vede adevarata valoare,asa ca dragi fosti colegi,invatati invatati si iar invatati,fiecare meserie are riscurile ei,unde este un colectiv bine inchegat aceste probleme dispar.

    View Comment
  2. Să se verifice notele de fundamentare pentru că sunt falsuri crase se trece in aceste note activitatea altor polițiști din secția respectivă și nu a celui propus pentru primă!!!

    View Comment
  3. BUCUR tu nu esti cumva fostul sef de la Sectia 1 Politie Bucuresti ? Probabil asa se justifica si comentariul tau de rahat. De ce sa nu dai spor salarial unui agent daca munceste mai mult ca un ofiter ?

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Citește postarea anterioară:
adrian cozma
Consilierul județean Adrian Cozma: ”Alții au înțeles să trădeze și să urmărească doar propriul interes”

Închide