Kovacs Kati a încântat publicul careian, cu un concert de zile mari

Marți, 20 decembrie, de la ora 18, la Teatrul Municipal din Carei, a avut loc ultimul spectacol din cadrul festivalului Magia Crăciunului. Concertul solistei Kovacs Kati din Ungaria s-a desfășurat în fața unei săli pline și a unui public deosebit, venit nu doar să o vadă și să o asculte pe celebra artistă, ci și să cânte alături de ea.

Concertul a fost deschis de două speranțe ale muzicii careiene, Nagy Anita și Nemethi Tamara, pregătite de prof. Szucs Jozsef, după care a urcat pe scenă artista în vârstă de 72 de ani, alături de pianistul și compozitorul Konz Tibor.

kovacs kati la carei

O seară de neuitat, presărată cu cele mai mari șlagăre ale solistei solisitei din Budapesta, cu povești despre viața artistei și cu cântece celebre de Crăciun, interpretate într-o manieră deosebit de originală și plăcută.

Artista a cântat peste 90 de minute, fiind rechemată în scenă de trei ori de către publicul careian. O voce inegalabilă, pe care nici trecerea timpului nu a putut să o schimbe, ci din contră, a reușit să o păstreze la fel de frumoasă.

Inregistrare-domenii-728x90

Fii primul care comentează! despre "Kovacs Kati a încântat publicul careian, cu un concert de zile mari"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Citește postarea anterioară:
Festivalului Magia Crăciunului, un succes la Carei

Închide