”A fost asigurată cu stâlpişori zona de lângă Hotel Dana în urma ruperii unui ornament de la balcon, iar proprietara a fost sancţionată pentru neîntreţinerea clădirii”, susține conducerea Poliției Local Satu Mare.Reamintim că un stâlp de susţinere al balconului unei clădiri din Piaţa Libertăţii, vizavi de Ceasul Electric, s-a desprins şi s-a prăbuşit pe trotuar. Doar o minune a făcut ca o bucată de câteva sute de kilograme să nu cadă pe vreun trecător.
Balconul PERICOL-PUBLIC din Centrul Vechi va fi REFĂCUT. Somație de la Primărie
Proprietarul clădirii al cărei balcon a cedat s-a conformat adreselor venite din partea Primăriei Satu Mare. Azi a fost montat un sistem de susținere al balconului, iar în perioada următoare se pare c...
Proprietarul clădirii al cărei balcon a cedat s-a conformat adreselor venite din partea Primăriei Satu Mare. Azi a fost montat un sistem de susținere al balconului, iar în perioada următoare se pare că se vor realiza lucrări de intervenție pentru consolidarea structurii.
De aștfel, Poliția Locală a procedat la sancționarea proprietarului clădirii din Centrul Vechi, de lângă Ceasul Electric, după ce o bucată dintr-un balcon s-a desprins și a căzut pe trotuar.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Spectacol pe cer la Satu Mare: a început eclipsa de Soare la apus și maximul Perseidelor
Actualitate
Tentativă de fraudă la Bacalaureat, în Satu Mare. Un candidat a fost eliminat din examen
Actualitate
FOTO/VIDEO. ALARMANT. Someșul continuă să scadă la Satu Mare. Noi recorduri negative
Actualitate
Noapte cu alcool la volan în Satu Mare: doi șoferi, cercetați penal. Polițiștii sătmărenii, cu ochii pe transportatorii de marfă
Actualitate
Mai multă siguranță și mai puțin zgomot pe Podul Golescu. Lucrările au fost finalizate
Actualitate
FOTO. Două incendii de vegetație, în doar câteva ore, în județul Satu Mare. Cinci hectare, afectate de flăcări
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident în județul Satu Mare. Mașină răsturnată în șanț
Actualitate
Sătmăreancă în vârstă de 84 de ani, atacată în propria casă. Tâlharul i-a smuls cerceii din ureche și a furat telefoanele
Actualitate
FOTOGALERIE. Cel mai mare Kaufland din județul Satu Mare prinde contur. Investiție majoră pe terenul fostei fabrici UNIO
Actualitate
A intrat în OMV cu un BMW și a furat. Fiind recidivist, a plecat cu o amendă penală de 6.300 de lei
Actualitate
FOTO. Tragedie înfiorătoare într-un județ din țară. Cinci oameni au murit într-un accident. Șoferul nu avea permis
Actualitate