ALDE Satu Mare: ”Potențialul agricol al județului Satu Mare trebuie protejat și valorificat”

Echipa ALDE Satu Mare atrage atenția asupra faptului că s-a distrus potențialul agricol al țării. În zonele rurale viața a peste 10 milioane de români a devenit un calvar. Situația este identică și în județul Satu Mare. ALDE vrea să oprească declinul și să redea agricultura românilor.

De ce trebuie să salvăm agricultura?!
Circa jumătate din populaţia activă a judeţului îşi câştigă existenţa din agricultură. Potrivit Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, agricultura atrage 44,7% din populaţia ocupată a judeţului. Judeţul Satu Mare este unul din judeţele mari producătoare de fructe (mere, prune, pere, struguri) şi cel mai mare producător de căpşuni din ţară, de aici provenind circa jumătate din producţia ţării (11,9 mii tone).

Soluția propusă de ALDE
ALDE Satu Mare are soluția pentru salvarea producătorilor agricoli sătmăreni. Este vorba despre proiectul înfiinţării unui centru judeţean de preluare şi valorificare a legumelor şi fructelor. Prin acest centru, agricultorii îşi vor putea preda întreaga producţie, la un preţ convenabil pentru ambele părţi, urmând ca reprezentanţii centrului să negocieze vânzarea produselor către marile lanţuri de magazine.

Ce presupune acest proiect
În primă fază, autoritățile județene ar trebui să facă un studiu de prefezabilitate, prin care să se identifice cantitatea aproximativă de fructe şi legume produsă la nivelul judeţului Satu Mare.
Pentru a afla această cantitate trebuie identificați numărul de producători agricoli. Situație care se poate clarifica prin verificarea bazei de date a Consiliului Județean, care eliberează atestatele de producător către primării, care pe urmă le completează şi le înmânează producătorilor. Odată aflate aceste date, ele pot fi centralizate la nivelul judeţului, pentru a se ști exact ce producem la nivelul județului.

Sursele de finanțare
Echipa ALDE a identificat două variante de finanțare a proiectului. Programul Naţional de Dezvoltare Locală sau proiectele cu finanțare europeană. ALDE crede cu tărie că acesta este pasul cel mare, un ultim nivel, un sprijin clar pe care îl dorește de mult pentru micii producători.

Cum se vor vinde legumele și fructele
Echipa ALDE susține că legumele şi fructele se vor vinde prin negociere cu marile lanţuri de magazine din ţară. Centrul de colectare ar putea să poarte negocieri cu mari lanţuri de magazine, iar ştiind cantităţile de produse agricole pe care le poate produce judeţul, le negociază în numele tuturor. Producătorului, dacă îi convine, vine şi predă produsele, centrul de colectare negociază cu marile lanţuri de magazine şi vinde produsele.
O altă posibilitate este şi valorificarea produselor prin intermediul internetului. Se pot vinde aceste produse şi pe un suport online, de unde sătmărenii să îşi poată comanda produsele. Este o garanţie, fiindcă ştim că e un produs tradiţional, e făcut în pământ şi nu în medii dubioase.

Inregistrare-domenii-728x90

Fii primul care comentează! despre "ALDE Satu Mare: ”Potențialul agricol al județului Satu Mare trebuie protejat și valorificat”"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Citește postarea anterioară:
SOLIDARITATE. SUTE de persoane strâng fonduri pentru Spitalul Județean în centrul Sătmarului

Închide