ULTIMA ORĂ

Accident cu TREI victime în judeţ! O întreagă FAMILIE, în stare foarte GRAVĂ

accident noaptea

Un accident foarte grav de circulaţie a avut loc ieri seara, la ora 22:25, pe DN 19 în afara localității Orașu Nou. Concret, un tânăr de 19 ani din Negrești Oaș, conducând un autoturism proprietate privată, a intrat in coliziune cu o remorcă nesemnalizată ce era tractată de autoturism de teren care circula în fața sa.

Efectuând verificările de rigoare, polițiștii rutieri negreșteni care au intervenit la fața locului au stabilit că la volan se afla F.N., de 29 de ani, din Racșa, și au constatat că autoturismul de teren care tracta remorca nesemnalizată avea aplicate numere false de înmatriculare, iar remorca era neînmatriculată.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a doi pasageri din autoturism, un bărbat și o femeie în vârstă de 46 respectiv 48 de ani, ambii din Negrești Oaș. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

În consecință, la cele două fapte penale pentru care este cercetat conducătorul auto, de punere în circulație a unui auto neînmatriculat și vătămare corporală din culpă, se mai adaugă și cea de punere în circulație a unui autoturism cu numere false de înmatriculare.

Ce spune Serviciul Judeţean de Ambulanţă: În data 09.06.2016, echipajele Serviciului de Ambulanţă sunt alertate prin dispeceratul 112 pentru un accident rutier grav, care s-a produs între localitatea Vama şi Racsa. Accidentul s-a soldat cu trei victime (membri ai unei familii).

La locul solicitării au ajuns în scurt timp 2 echipaje B2 ale ambulanţei Negreşti-Oaş şi un echipaj EPA. Ca urmare a gravităţii uneia dintre victime s-a impus şi alocarea echipajului SMURD-TIM.

Ambulanţa B2 apreluat o pacientă de 49 ani în comă severă, cu traumatism cranio facial acut, cu fractură şi înfundare de os frontal, cu hemoragie internă, care este transportată după acordarea primului ajutor la CPU Negreşti-Oaş, unde necesită susţinere avansată a funcţiilor vitale, apoi este preluată de SMURD-TIM şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Baia Mare.

Al 2-lea caz este bărbat de 47 ani (soţul), conştient, cu un traumatism cranio facial acut minor şi fractură de antebraţ. Este preluat de echipaj EPA şi transportat la CPU Negreşti-Oaş.

Al 3-lea caz tot bărbat (fiul celor doi) de 19 ani este soferul, care prezintă doar policontuzii şi escoriaţii, conştient, adus de o altă ambulanţă B2 la CPU Negreşti-Oaş.

Inregistrare-domenii-728x90

2 Comments on "Accident cu TREI victime în judeţ! O întreagă FAMILIE, în stare foarte GRAVĂ"

  1. la Racsa e la moda ca jeep-ul sa foloseasca o caruta in loc de remorca si sa umble noaptea incarcati cu fan fara a fi semnalizat nimic ,vara cu fan iarna cu lemne…si prin centrul Negrestiului am vazut asa ceva,dar cu osanu nu te pune!!!

    View Comment
  2. Se vede ca inculpatul a fost din racsa ca numai acolo poti vedea asa ceva …. de om ce este ..parerea mea ar fi sa faca puscarie sa se invete minte

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*


Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Citește postarea anterioară:
EXPLOZIE de proporții la Mihăilești
EXPLOZIE de proporții la Mihăilești! Cum a fost EVITAT un DEZASTRU similar la Satu Mare (VIDEO)

Închide